
Tot mai multi turisti au adaugat in ultimii ani, pe harta locurilor vizitate, si Bucurestiul, un oras al contrastelor, in care poti vedea cum vechiul se impleteste cu noul intr-un mod inedit. Unii chiar indraznesc sa se indragosteasca de acest frumos oras, devenindu-le drag prin locurile sale ascunse, ce se lasa greu de descoperit, dar extrem de frumoase, misterioase si greu de uitat.
Batut la pas, Bucurestiul este un oras pe care il descoperi treptat, scrutand fatadele cladirilor si fetele oamenilor, simtind gustul deosebit al mancarurilor traditionale si traind in ritmul aproape continuu al unei adevarate capitale europene ce nu isi gaseste somnul nici dupa miezul noptii.
Drag turist, vrei sa descoperi secretele Bucurestiului nostru?
Rezerva-ti cel putin o zi pentru a face un tur al principalelor atractii. Desigur, vei dori sa vezi de aproape Casa Poporului, dar nu trebuie sa ratezi si numeroasele muzee extrem de atractive atat la exterior cat si la interior. Trebuie sa ajungi la Palatul Cantacuzino, cunoscut si ca Muzeul “George Enescu” (Calea Victoriei nr. 141, sector 1, program Joi-Duminica – 10:00-17:00) situat pe Calea Victorie unde multe alte cladiri istorice iti vor incanta privirea.
Si daca iubesti muzeele, vei dori sa iti petreci cateva ore in Muzeul National de Istorie al Romaniei ce gazduieste cateva din cele mai valoroase colectii de arta ale Romaniei. Insasi cladirea muzeului este impresionanta (Calea Victoriei nr. 12, program Joi – Duminica 09:00 – 17:00). Daca ajungi pe langa Piata Universitatii, inainte de a te indrepta catre Centrul Vechi, viziteaza biserica Sfantul Nicolae, cunoscuta si sub numele de Biserica Ruseasca, prinsa ca un cleste intre cladirile comuniste, dar pastrandu-si farmecul deosebit oferit de o arhitectura impunatoare (Str. Ioan Ghica 3, deschis zilnic).
Dupa atata mers, probabil vei dori sa gasesti un loc unde sa comanzi ceva de mancare. Iti recomandam “Alt Shift” (Constantin Mille 4| +40727316245 |Duminica – Joi 12:00 – 03:00, Vineri – Sambata 12:00 – 06:00 ), unul dintre cele mai interesante locuri din Bucuresti in materie de experiente culinare unde mancarurile sunt excelente, iar deserturile sunt de-a dreptul surprinzatoare. Poti alege sa mergi in aceeasta locatie chiar si mai tarziu in seara cand meniul zilei este inlocuit cu meniul de dupa miezul noptii.
Daca esti un iubitor al cafelei bune, incearca Origo (Str. Lipscani 9 | +40757086689 | Luni – Vineri 07:30 – 02:00, Sambata 09:00 – 04:00, Duminica 09:00 – 02:00), o cafenea unica din centrul orasului, loc de intalnire in special pentru tinerii nonconformisti, dar nu numai. Poti sta in interior sau daca vremea permite, te poti bucura de soarele Bucurestiului la mesele din fata localului.
Sau poate vrei sa incerci mancarea traditionala romaneasca. Incearca Excalibur, un restaurant situat intr-un demisol din centrul orasului, unde poti experimenta un adevarat ospat medieval. Nu te mira daca nu primesti cutite si furculite la friptura de porc sau pui (Strada Academiei nr. 39-41 | +40213145670| 12:00 – 00:00 zilnic).
Pentru a patrunde si mai mult in spiritul Bucurestiului, viziteaza Libraria si Ceainaria Carturesti Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13 Luni – Vineri 10:00 – 22:00, Sambata – Duminica 11:00 – 22:00). Este una dintre cele mai renumite si cele mai placute librarii din Romania fiind situata intr-o vila renovata, cu o istorie incarcata ce astazi arata extraordinar, fiind o adevarata bijuterie arhitecturala. Este un loc in care simti linistea pe care ti-o ofera cartile, revistele, aroma de ceai, suvenirurile si diversele accesorii ce iti incanta ochii si inima. Daca vrei sa patrunzi in zona underground a orasului, cauta Carol 53, o cladire ce a fost nu o data, in ultimii ani, scena unor evenimente artistice deosebite. Cladirea a fost ridicata la sfarsitul secolului XIX fiind astazi transformata intr-un adevarat hub cultural.
Iti poti incheia o minunata zi in Teatrul Cafenea Godot, o locatie in care este promovata arta contemporana prin piese de teatru, concerte, proiectii de film sau expozitii de fotografie sau poti sa incerci Club Control (Str. Constantin Mile 4 | +40733927861 | 12:00 – 06:00 zilnic) unde mereu se intampla ceva, fie muzica live, proiectii de film sau concerte ale unor DJ celebri.
Bucurestiul nu este, cu siguranta, un loc in care te poti plictisi. Inchiriaza unul din apartamentele noastre ce iti vorbesc cu siguranta de efervescenta acestui oras si imbina orele placute petrecute in intimitatea lui cu plimbarile lungi, pline de aventura pe strazile acestei adevarate metropole pe numele ei, Bucuresti.
0 Comments